,,Kipo și era creaturilor fabuloase'' (sezonul 1) - recenzie

Titlu: Kipo și era creaturilor fabuloase (Kipo and the Age of Wonderbeasts)

Gen: aventură, acțiune, comedie

Data lansării: 14 ianuarie 2020

Sezoane: 2

Număr de episoade: 10

Durata unui episod: 24 min

Creat de: Radford Sechrist

Bazat pe: ,,Kipo’’, de Radford Sechrist

Dezvoltat de: Bill Wolkoff

Compozitor melodie de introducere: Vanessa Ruby Sandberg

Compozitor: Daniel Rojas

Producători executivi: Bill Wolkoff, Radford Sechrist, Yoo Jae Myung

Producători: Park Sang Ah, Kim Han Byeol

Companie de producție: DreamWorks Animation Television, Studio Mir

Distribuitor: NBCUniversal Television Distribution, Netflix

Teaser trailer: https://youtu.be/6tXK9XF-ZF0

Trailer: https://youtu.be/25UHUbpFTtY

Rating: ☆☆☆☆☆

---

Recenzie

Într-o lume a animației, a SF-ului și a fantasy-ului, este destul de rar să mai găsești ceva nou, fresh, ceva care să te facă să nu părăsești ecranul televizorului. Kipo și era creaturilor fabuloase (Kipo and the Age of Wonderbeasts) este acel ceva deosebit.

Serialul o urmărește pe Kipo, o tânără de 13 ani, care, datorită unui accident, este aruncată din viața sa normală din subteran și trimisă într-o aventură la suprafața unui pământ post-apocaliptic. Alăturându-se unui grup de supraviețuitori, Kipo pornește într-o călătorie în căutarea tatălui său, călătorie în care, fiecare creatură ce îi atacă este adorabilă.

Cred că acum mulți vă veți întreba ce este atât de deosebit la acest plot? Da, este adevărat că sunt multe povești în care personajul pricipal intră într-o lume fantastică, necunoscută și învață pe parcurs să se adapteze la aceasta. Însă, este ceva despre Kipo și era creaturilor fabuloase, care te lovește atât la nivel vizual, cât și la nivel auditiv.

Seria explorează o multitudine de culori vii și locuri ciudate, dar care par, într-un fel sau altul, familiare. Lumea lui Kipo este vie, diferită de ceea ce ne-am aștepta după vreo 200 de ani de evoluție a unei epidemii mondiale, ce a produs mutații accelerate. Chiar dacă există ruine și rămășițe care fac trimitere la un trecut întunecat – cum ar fi, vitrine ale magazinelor sparte, clădiri distruse, mașini părăsite și așa mai departe - nimic despre acestea nu par a forma un peisaj tipic post-apocaliptic. Asta înseamnă că, lumea a continuat să crească și să înflorească și fără oameni. În timp ce aceștia au rămas mai mult sau mai puțin la fel, plantele, animalele, insectele (și chiar creaturile microscopice) au evoluat. Natura domină acum, oamenii nemaifiind în vârful lanțului trofic, nici măcar din punct de vedere intelectual. Asta face ca lucrurile să fie de două ori mai complicate pentru Kipo și noii săi prieteni, Wolf, Benson, Dave și Mandu.

Sunt multe lucruri despre Kipo, pe care să le iubești. Creaturile (așa-zișii mutanți) - ca Pădurmâțele, Șerpii Umlaut, Albinele EDM, MegaIepurii, Colibrii bombardieri, Ratonii Fitness, Sconșii scuteriști sau Tad Mulholland (este o tardigradă uriașă) – sunt cel mai inedit aspect al serialului. Modul în care arată aceștia și noile abilități pe care le posedă sunt inovatoare. Cum cântă un șarpe la chitară, fără mâini? Cu limba, bineînțeles! Fiecare episod aduce în prim-plan câte o creatură fabuloasă, ceea ce te face să fii mai curios cu privire la ce se va întâmpla în continuare. Însă, dinamica distribuției și modul în care personajele fac față necunoscutului, aduc un plus.

Kipo găsește însoțitori de încredere în misterioasa Wolf, DJ Banson și în cei doi mutanți Dave și Mondu.

Karen Fukuhara, știută de unii pentru rolul ei, Katana, în filmul DC Suicide Squad sau ca Glimmer în serialul Netflix, She-Ra și Prințesele Puterii (care, apropo, este minunat), reușește să îi dea viață unuia dintre cele mai energice, mai optimiste și mai vesele personaje. Kipo, în ciuda lumii noi și a mutanților cu care se confruntă, le face față cu mult optimism și încearcă să-i ajute pe cei din jurul ei cu orice preț. Însă, ea nu este tipul eroului tradițional. Spre deosebire de dușmanii și chiar de aliații ei, care au tendința de a juca după regulile strategice ale furtului sau ale luptei, Kipo preferă să se bazeze pe diplomație și pe prietenie.

Fata de 10 ani îmbrăcată într-o pelerină din blana unui lup mutant, ce ține la ea coada unui scorpion uriaș pe post de armă și are abilitățile unei adevărate luptătoare este nimeni alta decât Wolf, interpretată de Sydney Mikayla. Wolf este serioasă și inteligentă, dar are probleme majore de încredere datorită traumelor din copilărie. Ca una dintre puținii supraviețuitori de la suprafață, aceasta apreciază autosuficiența, libertatea și puterea. Ea va deveni repede prietena lui Kipo (prea curând pentru gustul ei), dar și ghidul, profesoara și protectoarea acesteia. Wolf este un personaj ce transmite multă putere interioară, trecând peste toate greutățile cu precizie.

Benson, jucat de Coy Stewart, și Dave, interpretat de Deon Cole, sunt ,,lipiciul” micii echipe.

Benson, supraviețuitorul care umblă acompaniat de ritmurile muzicii de acum 200 de ani, este inteligent și viclean (suficient pentru a întrece capcanele lui Wolf). Nu are nici o problemă să se implice într-o situație lipicioasă sau să opteze pentru una mai riscantă. Spre deosebire de ea, acesta este mult mai deschis la schimbări sau în a-și face prieteni noi. Este corect și își cunoaște limitele. De asemenea, este un bun ascultător, sfătuitor și unul dintre puținii oameni care nu va judeca pe cineva din cauza diferențelor.

Dave este cel mai bun prieten mutant (nu că ar exista unul uman) a lui Benson. Persoanlitatea lui poate să sufere mici schimbări, datorită ciclului său de viață. Fiind o larvă sau un copil, Dave poate fi destul de confunz și inocent. În forma de adolescent, este destul de sarcastic, iar ca adult, este impulsiv, arogant, melodramatic, dar și înțelept. Cea mai puternică și mai folositoare formă a sa este de cele mai multe ori și cea mai nesigură și mai scurtă.

Mandu, jucat de Dee Bradley Baker, este porcușorul mutant albastru, cu patru ochi și șase picioare, care vă va fura inimile cu drăgălășenia lui. Chiar dacă la început Mandu pare destul de bănuitor și timid, acesta se dovedește a fi o companie loială, ce îi apără pe cei pe care îi iubește. De asemenea, porcușorul mutant prezină o atenție demnă de un câine, de cele mai multe ori fiind primul care simte pericolul.

Astfel, cei patru cutreieră diferite teritorii și descoperă indicii, care să-i ducă la tatăl lui Kipo. Însă, pe parcursul aventurii, dorințele, temerile, secretele și defectele se ciocnesc adesea, ducând la anumite scântei între membrii echipei.

Kipo este inteligentă (un fel de tocilară), însă abordarea ei pașnică nu ajută de cele mai multe ori. Ea dorește pace și bucurie. Spre deosebire de ea, Wolf, cea mai de temută luptătoare a grupului, abordează mereu o expresie serioasă, pe post de mască, pentru a ascunde sentimentul de singurătate adâncă pe care îl are. Nu are încredere și nici nu vrea să se împrietenescă cu mutanții. Aceste diferențe provoacă anumite dezbateri între cele două, însă, ele duc la o aprofundare mai bună a relației lor. Ajung să se înțeleagă și să lucreze mai bine împreună. Fiecare o completează pe cealaltă. Kipo o învață pe Wolf că uneori există alte căi mai bune decât lupta sau că adevărata bucurie se găsește în compania unui tovarăș, nu în doborârea unui MagaIepure. La rândul ei, Wolf îi arată că aparențele înșeală și că uneori trebuie să te ridici singură pentru a câștiga.

Banson și Dave sunt o echipă de multă vreme și încearcă să evite pe cât posibil conflictele. Apropae că le părăsesc pe Kipo și Wolf când lucrurile devin mai complicate. Însă, nu o fac, iar grupul devine mai apropiat, găsind sprijin și bucurie în fiecare.

Stilul de animație al serialului este unic și mă duce cu gândul la cel din Spider-Man: Into the Spiedr-Verse, prin explozia de culori și prin modul prin care sunt surprinse anumite scene de acțiune.

Kipo și era creaturilor fabuloase prezintă o gamă variată de culori neonice și de persoanje desenate în linii drepte și unghiuri ascuțite, ce te duc departe de realism. Stilul exagerat prinde bine la scenele de acțiune, fiind presărate de pete de culoare și de linii și unghiuri vibrante. Acestea, la rândul lor sunt însoțite de o coloană sonoră, care face ravagii. Aceasta este bine aleasă, fiecare melodie potrivindu-se de minune cu momentul ales, conferindu-i un plus de dinamism. Sunt cântece create ca fundal pentru scene, precum Grrrl Like, de Dope Saint Jude, Don’t Stop Now, de Daniel Rojas și Michelle Gonzalez, Fight The War, de Kittie Harloe, și cântece pe care cei din distribuție să le interpreteze, ca Yumyan Hammerpaw, de Lea DeLaria, Karen Fukahara, Justine Huxley și Matt Lowe, Newton Wolves Rap, de GZA și John Hodgman, What We Have Is You, de Sterling K. Brown și Karen Fukahara sau Purple Jaguar Eye, de Sterling K. Brown.

Lumea post-apocaliptică este plină de viață și nu în modul obișnuit - pustie, înfricoșătoare sau în oricare alt mod care v-ar trece prin minte. Peisajele sunt încărcate de plante, care se cațără sau ies din clădiri. Cerul nopții este uimitor, arătând cât de frumoasă poate fi lumea și fără oameni.

Dând la o parte povestea în sine, Kipo este de fapt despre tensiunile dintre oamenii supraviețuitori și mutanți, indiferent dacă sunt locuitori de la suprafață, ca Wolf și Banson, sau locuitori ai subteranului, precum Kipo. Pentru cei de la suprafață, să trăiască sub amenințarea mutanților, este complet normal. Ei fac parte dintr-o evoluție inevitabilă. Indiferent că au acceptat-o sau au învățat să o facă, aceștia nu au avut de ales, pentru că, într-o lume în care creaturile sunt la putere, faci orice pentru a supraviețui. Pentru ei, devine o problemă greu de gestionat uneori atunci când Kipo își face apriția și aduce cu ea un ideal greu de realizat: oamenii și mutanții să convețuiască împreună. Nu toți mutanții urăsc oamenii și nu toți oamneii urăsc mutanții. Însă, există o anumită tensiune de pe urma trecutului, care complică totul.

Pe măsură ce Kipo și prietenii ei întâlnesc mai mulți mutanți, a căror percepție asupra oamenilor se schimbă, această barieră dintre cele două specii slăbește. În ciuda întunericului acestei lumi, se găsește bucurie în cerul înstelat, în muzica lui Banson și a lui Kipo, în dueturile muzicale cu Pădurmâțele sau Șerpii Umlatum, în carnavalul din gunoi creat de șobolani și mai ales în legăturile dintre specii, care pot duce la un viitor și mai strălucitor, pentru această lume ciudat de frumoasă.

Kipo și era creaturilor fabuloase este un serial care îți va capta cu siguranță atenția, prin ciudățeniile lui, prin culorile vii, prin originalitatea acestuia, dar și prin contrastul ironic dintre periculos și adorabil.