,,Înainte să te cunosc'' (vol. 1), de Jojo Moyes - recenzie

Titlu carte: Înainte să te cunosc

Titlu serie: Înainte să te cunosc

Autor: Jojo Moyes

Editura: Litera

Colecția: Blue Moon

Data apariției: 2016

Traducător: Gabriel Tudor

Număr pagini: 400

Genuri: carte de dragoste, ficțiune, carte ecranizată

Rating pe Goodreads: ☆☆☆☆☆

---

Recenzie

Înainte să te cunosc este primul volum din triologia care-i poartă numele, scris de Jojo Moyes, autoarea cărții Ultima scrisoare de dragoste. Acesta a fost lansat pe 5 ianuarie 2012 în străinătate, fiind vândut în peste 6 milioane de exemplare, ajungând #1 New York Times Bestseller. Cartea a apărut la noi în țară în 2016, la editura Litera, colecția Blue Moon.

Totul începe cu Will Traynor. Un tânăr de 36 de ani care trăia o viață tumultoasă, împărțită între serviciu, călătorii, nopți cu prietena și distracții cu prienii. Având o situație financiară de invidiat, acesta își permitea să își satisfacă plăcerile și caprciile, viața lui părând a fi scoasă dintr-un film. Asta până în momentul în care totul ia o întorsătură neașteptată…

O dimineață banală, o ploaie oarecare și un accident de-a dreptul stupid conduc acțiunea într-un fir narativ sfâșietor pe care a-i dori să-l oprești cumva. Will Traynor se trezeste captiv în propriul său trup, legat de un scaun cu rotile. Viața lui începe să devină gri, trecutul neputând fi reparabil, iar viitorul părând mai întunecat decât și-ar fi imagiant vreodată. Strălucirea de odinioară este înlocuită de întunericul prezentului, iar pura fericire ocupată de depresia cruntă ce nu mai vrea să-l lase.

Rămânând paralizat complet (cu excepția unei mâini pe care și-o mai poate mișca puțin), dependent permanent de cineva, fără șanse de a se mai recupera, viața devine un chin groaznic pentru el. Acest lucru îl face să se închida în el și să se îndepărteze de toată lumea.

Neputința de a mai schimba ceva și proasta gestionare a situației, îl transformă pe tânărul cu un viitor strălucit, care trăia viața la maxim, într-o umbra ursuză, lipsită de speranță. Zilele devin un chin maxim, iar nopțile unicele momente în care poate să dea frâu gândurilor sumbre.

Mi-e foarte frică de cum vor decurge lucrurile… Nimeni nu vrea să știe că uneori mă simt atât de cuprins de claustrofobie, țintuit în scaunul acesta, încât îmi vine să urlu ca un nebun la gândul că voi mai petrece încă o zi în el…

La cei 26 de ani, Lou Clark este o fire veselă, plină de viață și culoare, cu un optimism de invidiat care o ajută permanent să mearga mai departe.

Viața ei banală pare să i se potrivească de minune. Este mulțumită cu familiara rutină care, aparent, nu vrea să fie schimbată.

Îmi plăcea să ajung devreme la cafeneaua Buttered Bun, să pregătesc uriaşul termos pentru ceai, să aduc cutiile cu lapte şi cornuri din magazia din spate şi să stau la taifas cu Frank pe când ne pregăteam de deschidere. Adoram căldura cafenelei, încărcată de mirosul îmbietor de şuncă şi aerul rece care intra înăuntru în reprize de câte ori uşa se deschidea, murmurul scăzut al conversaţiilor şi, când era linişte, radioul lui Frank, cântând în surdină, în colţul lui.

Până într-o zi, când aceasta își pierde sluja. Situația financiară a familiei ei nu îi permite să rămână în somaj, așa că e nevoită să caute un alt job. Dorința de a avea din nou locul de muncă pe care l-a pierdut o face să nu se adapteze niciunui job prezentat. Această situație o conduce spre casa lui Will.

Primind un salariu consistent, acceptă să aiba grijă de bărbatul tetraplegic, care îi va scimba viața.

Will Taynor se comportă oribil cu Lou, dând dovadă de o răutate și o nepăsare enervantă. Atmosfera este mereu tensionată între cei doi până când Lou izbucnește. O izbucnire care îl ia prin suprindere pe Will și care îi va da de gândit. Îl va face să își amintească de cei din jurul său.

– Nu trebuie să te porți ca un ticălos. – Ce-ai spus? – Prietenii tăi au avut parte de un tratament de tot rahatul. Bun. Probabil l-au meritat. Dar eu sunt aici zi de zi, dându-mi silința cât pot. Așa că aș aprecia dacă nu mi-ai face viața la fel de neplăcută pe cât le-o faci celor din jurul tău.

Între cei doi se înfiripă o legătură, fiecare punând amprenta asupra celuilalt. Timpul petrecut împreună îi va schimba în aceeași măsură pe cei doi.

Dependent de mai mult, un tânăr căruia îi plăcea să călătorească, Will își dedică timpul pentru a o ajuta pe Lou să evolueze, încercând să remedieze problemele din trecutul ei, eliberând-o dintr-o relație care nu ducea la nimic și să o ,,oblige” să își reia studiile și să se redescopere. O îndeamnă să își depășească propriile limite.

Cunoașterea e forță.

Colorându-i viața, Lou reușește să dărâme zidul pe care Will și-l ridicase. Îi arată partea frumoasă a vieții și cum să o trăiască prin cele mai simple moduri.

O vreme, nu văzusem în el decât un potenţial sinucigaş. Acum era pur şi simplu Will – un tânăr amuzant, inteligent, enervant, schimbător – care voia să mă educe şi căruia îi plăcea să se joace cu mine de-a profesorul Higgins.

Momente amuzante, emoționante și romanitice își fac apariția dea lungul acțiunii, împletindu-se cu realitatea brutală a bolilor cu care un tetraplegic se confruntă. La aceasta se mai adaugă și o decizie care dă naștere unei acțiuni al cărei timp este cronometrat. Totul devine o cursă contra timp, în care fiecare decizie poate influența viitorul.

Aveam în faţă o sută şaptesprezece zile în care să-l conving pe Will Traynor că viaţa lui merita trăită.

Jojo Moyes a luat o femeie perfect capabilă de a realiza lucruri mărețe și cu o dorință arzătoare de a-i ajuta pe cei din jurul ei încât a uitat de propriele ei vise. A luat un bărbat care înfăptuia fapte mari și care s-a transformat din protagonistul propriei sale povești, în spectatorul acesteia. A luat două persoane al căror viitor era sfărâmat de sortă și i-a pus față în față. Lou avea un corp perfect funcționabil, iar Will avea o minte brici și multe aspirații. Se completau unul pe altul.

Am vrut să-mi pară rău pentru el. Și chiar îmi părea. În clipele în care îl surprindeam privind în gol, pe fereastră, aveam impresia că e cea mai tristă persoană pe care o întâlnisem vreodată. Și, pe măsură ce zilele treceau și realizam că starea lui nu se rezuma la a fi țintuit în acel scaun și la pierderea libertății fizice, ci la un șir nesfârșit de umilințe și suferințe, de riscuri și disconfort, am decis că, dacă aș fi fost Will, nici eu n-aș fi fost tocmai fericită.

Fiind scrisă din perspectiva lui Lou, observăm modul în care ea vede viața, cum e să aibă grijă de un tetraplagic și obstacolele pe care trebuie să le treacă.

Lou Clark este un personaj cu care toată lumea poate rezona. Daca nu în totalitate, măcar cu o mică parte. O parte din noi, care ne lăsa să descoperim micile și simplele plăceri ale vieții, în cele mai banale ipostaze, cum ar fi observatul oamanilor din jur. Fericirea plutește hai-hui în jurul nostru. Tu alegi când și de ce o să te bucuri. Descoperim un caracter de un optimist molipsitor care vede mereu partea bună a lucrurilor.

În același timp descoperim o Lou pierdută de sine, care nu are încredere în ea și care îi lasă pe cei din jurul ei să stea în calea viselor sale. Descoperim o Lou nesigură pe ea și pe adevăratul ei potențialul.

Will Traynor este opusul lui Lou. Înainte de accident, acesta era o persoană care își iubea viața și o trăia la maxim. După părerea mea, la început era o persoană, care, în ciuda iubirii pentru experiențe noi, trata lucrurile cu superficialitate. Credea că totul era mereu în favoarea lui și nu-i păsa dacă crea probleme celor din jurul lui. El nu știa să se bucure și să se mulțumească cu lucrurile simple. Cu cât experiența era mai alertă, cu atât era mai bună.

După accident, întâlnim un Will cu totul schimbat. Un Will, care nu suporta gândul că nu mai poate fi protagonistul propriei sale povești. Se simte singur și neajutorat și așteaptă ca mâna morții să-l înșface din prezentul necruțător, fără a face nimic, atât pentru el cât și pentru cei din jur.

În carte intervin și perspectivele altor personaje. Acest lucru ne lasă să vedem situația dintr-un alt unghi, ajutându-ne, totodată, să observăm mai bine tipologia celorlalte personaje, în contrast cu părerea Louisei.

Astfel, din perspectiva doamnei și domunului Traynor, aflăm, mai multe despre familia lui Will.

Părinții lui Will au jucat un rol important în educația lui, mai mult mama, care în ciuda relației zdruncinate dintre ea și soțul ei, și-a dedicat toată tinerețea în favoarea copiilor ei. Domnul Traynor, soț doar în fața legii, și-a neglijat îndatoririle pe care le avea față de familia lui. Încă de la începutul căsniciei a căutat fericirea în brațele altor femei.

Perspectiva lui Nathan ne arată greutățile prin care un asistent medical este nevoit să treacă în dorința de a-și ajuta pacientul.

Jojo Moyes a creat o poveste, care îți sfâșâie sufletul într-un mod delicat și dulce. Imaginați-vă cum ar fi să îți pierzi o mână sau un picior. În timpul durerii fizice și totodată psihice, lupți să trăiești. Pur și simplu să trăiești!

Autorea a așternut în pagină emoțiile într-un mod subtil și natural, având curajul de a scoate în evidență problemele vieții și oamenii care o pot influența. A reușit să aducă în fața noastră o carte cu o poveste reala și dureroasă.

Pe parcusul acțiunii simți cum aceasta își pune amprenta asupra psihicului tău. E un roman scris atat de bine, încât, cu fiecare pagină pe care o citești, firul narativ te acaparează cu totul. Personajele și acțiunea sunt atât de rale, încât ai parte de un impact nimicitor asupra ta.

Furia neputinței și durerea monstruoasă se încolăcesc în jurul sufletului tău, iar apoi ajungi să înțelegi, dar niciodată să accepți! Îți vine să lovești pe oricine, orice și să urli în disperare. Speri că durerea se va diminua, dar nu este așa. Simți durere pentru că nu poți face nimic, nu poți schimba nimic. Urăști că ești lăsat pe mâna sorții, neștiind ce se va întâmpla. De fiecare dată parcă îți saltă inima și ți se formează un nod în gât. Iar ultimele lacrimi formează cicatrici adânci în sufletul tău.

De ce tu ai dreptul să-mi distrugi viaţa, iar eu nu am dreptul să decid nimic într-a ta?

Aceasta este o carte care poate să trezească înăuntrul tău aceste sentimente, o carte, care arată partea mai puțin frumoasă a vieții. Ne dăm seama că viața este mult mai importantă decât ne-am fi imaginat, că este scurtă și că trebuie să ne bucurăm de ea până la ultima secundă.

Înainte să te cunosc, pe lângă faptul că este un volum conceput cu cap, este și o lecție de viață servită forțat pe o tavă colorată. Este un volum, care îți dă de gândit. Te face să reflectezi asupra trecutului, prezentului și, totodată, a viitorului.