,,Magonia'' (vol. 1), de Maria Dahvana Headley - recenzie

Titlu carte: Magonia

Titlu serie: Magonia

Autor: Mariei Dahvana Headley

Editura: Leda

Colecția: Leda Edge

Data apariției: 2016

Traducător: Roxana Olteanu

Număr pagini: 304

Genuri: fantasy, Young Adult

Rating pe Goodreads: ☆☆☆☆

---

Recenzie

Cei de la Leda Edge aduc un volum desprins dintr-o lume fascinantă, cu o acțiune fantasy inedită. Astfel, curioasă, m-am apucat de volumul Mariei Dahvana Headley, Magonia.

Ador să citesc fantasy. Acest tip de cărți îmi stârnesc curiozitatea, imaginația, aruncându-mă într-o lume necunoscută, unde personajele ascund multe secrete, iar tot ce credeam că știu nu este așa cum m-aș fi așteptat.

Pornind de la intriga unică, până la personajele bine conturate, Magonia va atrage atenția cititorului.

Deși începe cât se poate de normal, pe Pământ, cu o adolescentă ce suferă de o boală ciudată, care nu-i permite să respire, să vorbească sau să facă tot felul de lucruri normale cum trebuie, acțiunea se îndreaptă, apoi, în văzduhul înstelat a unei noi lumi.

Magonia, un tărâm ascuns de privirile înecaților (adică, noi, cei de pe Pământ), un tărâm al corăbiilor. Este locul în care Aza Rey nu mai este ființa slabă, care în orice moment ar putea muri. În Magonia, ea poate respira așa cum trebuie. Ba mai mult, Aza are o putere specială, care poate să schimbe lumea, mai ales acum, când Magonia și Pământul sunt în pragul unui război în care soarta omenirii stă în mâinile ei.

Încotro se va duce loialitatea ei?

Pentru început, aș vrea să vă vorbesc despre tărâmul fantastic, de desupra norilor.

La început am crezut că Magonia este o creație sută la sută marca Maria Dahvana Headley. Însă, cu ajtorul unor mici căutari pe Google, am aflat că nu e așa. Pe internet găsești un articol pe wikipedia, care specifică apariția acestor corăbii zburătoare și a unui oraș ceresc. Un tratat magic scris în anul 185, de către episcopul Agobard de Lyon, vorbește despre un popor de pirați din ceruri (magonieni), care călătoresc cu nave magice, ascunse de privirile celor de jos cu ajutorul norilor, care creează furtuni meteorologice pentru a fura recoltele.

noi am văzut și ascultat mulți oameni adânciți într-o așa stare de stupiditate, înecați în adâncurile nebuniei, încât cred că există o regiune numită de ei Magonia unde nave plutesc pe nori pentru a duce fructe… Marinarii… primesc și ei de la aceștia grâu și alte produse. Printre oamenii a căror nebunie e așa de mare încât cred așa ceva am văzut pe unii extirpând dintr-o adunare patru persoane strâns legate… care, pretindeau, au căzut din aceste nave… i-au adus în prezența noastră pentru a fi lapidați. Dar adevărul a învins! —Lober Contra Insulam Virgi Opinionen

Magonia e o lume în care oamenii au pielea albastră și ochii în culori neobișnuite, iar în piept au o ușiță, care adăpostește un canwr – o pasăre care trăiește și cântă în interirul lor. E o lume în care mișună lilieci-velă, balene, care aduc furtuni, oameni-pasăre ce devin păsări cât ai bate din palme, corăbii care plutesc deasupra norilor (care l-ar face invidios până și pe Peter Pan) și un oraș plutitor.

Aza Rey este un personaj, care, în ciuda fragilității bolii pe care o posedă, este puternică, ironică și, de cele mai multe ori, enervantă. Aproape toata viața și-a petrecut-o prin spitale, iar gândul că în orice moment poate muri, nu o sperie, ba din potrivă, pare resemnată cu un astfel de viitor.

SPITALELE SUNT VIAȚA MEA. Asta le spun oamenilor când am chef să fiu cumva amuzantă și enervantă, ceea ce se întâmplă adesea.

Încă de la începutul volumului aflăm că ea este obișnuită cu controalele periodice, cu doctorii și asistentele, care mișună pe lângă ea, sau cu oamenii, care o privesc cu compătimire (ceea ce o deranjează deseori). Nu are nicio intenție de a-și ascunde neplăcerea. Pentru ea nu este necesar sau frumos să se prefacă în comportamentul și imaginea pe care o afișează în fața lumii. De aceea poate părea destul de nepoliticoasă și enervantă.

Nu e genul de personaj, care își plânge durerea pe la spatele oamenilor. E acidă și nu are dorința de a-și face prieteni (are doar unul, exceptând familia). De asemenea are o limbă ascuțită, cu un sarcasm răutăcios, de care nu îi este frică să se folosească fără milă. Astfel, putem vedea în ea un personaj bulversant.

Nici după ,,moartea pământească”, sarcasmul nu o părăsește. La fel de vulcanică, atunci când se trezește pe Amina Pannarum și este întâmpinată de o rostrae, o bufniță de statura unui om ce o urmărește și îi vorbește, nu se sfiește să urle și să le facă viața imposibilă tuturor celor care intră în contact cu ea. Mintea ei refuză să accepte că se află într-o lume fantastică, în care corăbiile zboară, echipajul este format din oameni și păsări, care își pot schimba forma și pot vorbi, în care pielea albastră, penele colorate, irișii în nuanțe interzise sunt cât se poate de normale.

Cu câteva zile înainte să moară, Aza văzuse o corabie pe cer. Cineva o strigase. Chiar dacă Jason a crezut-o și i-a povestit despre Magonia, abia atunci când pășește pe punte, vede, ascultă, simte, Aza află că acum Amina Pannarum este nouă ei casă, Pământul fiind o simplă amintire, un simplu vis.

Vrea să se întoarcă la vechea ei viață, la Jason și la familia ei. Însă, noua ei înfățișare exotică, condiția fizică și puterile de neegalat pe care trebuie să învețe să le folosească, o ademenesc.

Am crezut că eu sunt cea care a plecat. Am crezut că eu sunt cea care va trebui să plece. Dar acum… După o clipă, încep să cânt încet cu Milekt. Facem un mic vârtej de nisip alb din aerul umed de deasupra noastră. El șuieră și se rotește, apoi îl lăsăm să cadă ca o zăpadă. Lumea de gheață de sub noi lucește precum coaja unui ou. Ne apropiem de destinația noastră. De împlinirea misiunii noastre. Pentru asta m-am născut. Altceva nu mai am.

Putem observa o adolescentă, care poate vedea partea mai întunecată a vieții, care nu dă drumul unor vise nerealizabile, care are plăcerea de a citi.

Ştiu că e penibil. Da, citesc. Omoară-mă. Puteam să-ţi spun că am crescut în bibliotecă şi cărţile au fost prietenii mei, dar nu ţi-am zis asta, nu? Fiindcă sunt miloasă. Nu sunt un geniu şi nici un copil destinat să devină un geniu. Pur şi simplu aşa sunt eu. Citesc chestii. Cărţile nu sunt singurii mei prieteni, dar ne înţelegem bine. Na.

Un caracter, care mi-a atras atenția în mod deosebit a fost Jason, cel mai bun priten al ei. Fiind un copil-geniu cu spirit de aventură, nu are limite. Acest băiat îți va atrage atenția și te va seduce măcar intelectual, dacă nu fizic, făcându-te să aștepți cu nerăbdare capitolele scrise din perspectiva lui.

Este o enciclopedie pe două picioare. Momentele în care vorbește te atrag și e imposibil să nu îl asculți atunci când vorbește. Știe tot, află tot. De la evenimente istorice, legende urbanne, tratate științifice, până la informații ciudate și top-secrete.

Alți oameni se uită la televizor. Aza citea despre criptografie și noduri marinărești. Eram mereu în competiție, cine poate să îi spună celuilalt cea mai grozavă „ciudățenie” de care să nu fi auzit până atunci. Era un război, iar eu câștigam, dar numai la un punct diferență.

Mi-a plăcut foarte mult conexiunea dintre cele două personaje, o legătură care nu o regăsești adesea în cărți. Legătura lor este unică și intrigantă pentru cititor. Jason pare a fi singurul care poate să o înțeleagă pe Aza și care să nu o forțeze să fie altcineva decât ea însăși. Mintea Azei nu este un labirint fără soluție pentru Jason. Legătură dintre cei doi este puternică, stranie și… pur și simplu magică. Se poate observa puterea acesteia mai ales în momentele în care sunt despărțiți.

cum sentimentul e primul cine acordă vreo atenție sintaxei lucrurilor niciodată nu te va săruta cu adevărat.

Prietenia lor poate fi considerată de unii ciudată, de la prima întâlnire, când aveau cinci ani, până în prezent, în care ideile și discuțiil lor sunt neimaginabile adolescenților din ziua de astăzi sau chiar și adulților. Oricum, vă las să descoperiti momentele emoționante, replicile numai bune de pus în ramă, obiceiurile și secretele destăinuie numai printr-un limbaj doar de ei știut.

– Aza Ray, spune el. Tu nu ai orori pentru mine.

În contrast cu Jason este Dai, băiatul magonian, care o tratează cu dispreț și neîncredere pe Aza. O consideră o impostoare, îi subestimează puterea și nu se sfiește să își folosească autoritatea pentru a o pune la punct. Atitudinea lui se schimbă treptat, dar asta nu-l oprește să fie un personaj mai puțin agreabil. În ciuda momentelor mai puțin urâte și așa-zisei ,,legături” dintre ei, nu cred că vor avea o relație atât de bună ca cea dintre Aza și Jason.

Primul volum al seriei ne oferă destule informații despre Magonia, cât să ne formăm o idee despre aventurile fabuloase, însă, la final, ne lasă cu multe semne de întrebare, realizând câte lucruri nu ne-a dezvăluit autoarea despre acest univers.

Ce mi s-a părut a fi piesa de rezistență a fost modul în care Maria Dahvana Headley ne istorisește din două perspective întâmplările. Scrisul ei m-a cucerit de la prima pagină și a dat un plus de realism poveștii. Perspectivele Azei și a lui Jason sunt bine structurate și ne conturează două personaje, care ne ajută să vedem situația din diferite unghiuri.

Magonia este o carte, care aduce în atenția cititorului un tărâm ascuns de ochii noștri, aproape imposibil de imaginat, cu o acțiune plină de conspirații, trădări, răsturnări de situație și înfruntări spectaculoase, pe vârful notelor muzicale și a sentimentelor nerostite.

Mă simt minusculă şi nu mă aflu pe pământ. Ştiu că toată lumea visează că zboară, dar ăsta nu e un vis în care zbor. E un vis în care plutesc, iar oceanul pe care plutesc nu e apă, e aer. Eu îi spun vis, dar e mai real decât viaţa mea adevărată.